În 1944, Armata Roșie intra în România. Ei se simțeau eliberatori și se așteptau să fie iubiți; ai noștri i-au perceput de ocupanți și i-ar cam fi trimis la dracu. Oricum, în 1944, rușii purtători de arme se cam epuizaseră, urmând ca noua generație să răsară din orfelinate. Așa că s-a apelat la rezervele din Siberia, în special, cu sute de popoare și triburi. Astfel, spre Berlin se scurgea un amalgam de neamuri.
Vădind o agerime ieșită din comun, bunicii noștri ziceau:
– Cu kirghizii, kazahii, uzbecii și cecenii n-ai treabă! Armenii și georgienii sunt așa și-așa, ucrainenii și balticii sunt pita lui Dumnezeu! Da’ dacă dai de ruși, ăia te violează, îți mitraliază orătăniile din ogradă și, la sfârșit, îți cer ceasul și paltonul!…
Și din așa bunici de seamă în veci s-or naște luptători!
Sursa