De-aici, de unde stau eu, adică de pe margine, se vede că cel dintâi gest public

De-aici, de unde stau eu, adică de pe margine, se vede că cel dintâi gest public al noului ministru al Culturii, doamna Ciocan (adică gestul care contează, fiindcă acest gest public dă un mesaj despre cum va fi cultura română în mandatul ei), a fost să declare că ea este ministră, nu ministru, deoarece ea este femeie și pe cale de consecință, tot ce atinge devine de gen feminin. Merge la birou cu o mașină (dacă era bărbat mergea cu un mașin), se așează în scaunul ministerial (pardon, scauna) și semnează documentele cu o pixă. Bănuiesc că ideea de a feminiza infeminizabilul cuvânt ”ministru” i-a venit de la ”sinistru-sinistră”, deoarece colocvializarea cuvântului ”ministru”, deși acceptabilă pe terasă, la o bere, este inacceptabilă instituțional, decât doar dacă doamna ministru dorește să dea mesajul că a venit vremea ca în cultură să ne colocvializăm pe burtă cu toții. Ceea ce este futil, desigur, fiindcă o facem deja – și nu de ieri, de azi. Profit de ocazie pentru a semnala CNCD-ului că e cazul să ia la mână limba română și să corecteze nenumăratele discriminări la care se dedă limba, cum ar fi (ca să stau în domeniul cultural), situația că denumirile unor profesii devin diminutive când trec la feminin, cum ar fi, de pildă ”actor-actriță”, în loc ca denumirile să reflecte egalitatea de gen și să le acorde profesionistelor din teatru și film denumirea de ”actoare”. Nu vreau să ies din domeniul cultural cu aceste observații, că dacă aș ieși, ar trebui să mă întreb invers, de ce denumirea organului sexual feminin nu are și un gen masculin, că poate sunt domni care ar dori. Doamna ministru al Culturii (al Culturului dacă ministrul era bărbat), interveniți pe lângă limbă! Undeva, acolo, un bărbat tânjește după pizdul său.


Sursa